Despre nasterea Sfantului Ioan Botezatorul si copiii din zilele noastre

Ioan Înaintemergătorul este chipul bărbatului desăvârşit, cel ce a părăsit şi s-a lepădat de lumea aceasta dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu. De atunci şi până astăzi mulţi au încercat să-l imite, el a fost un model pentru călugări, pentru omul creat după chipul lui Dumnezeu, ce trebuie să lupte pentru a deveni şi după asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta este desăvârşirea: să ne luptăm pentru a ne însuşi asemănarea lui Dumnezeu. Cum ne aflăm în această luptă astăzi, vrem să vedem în continuare. Omul, cum spuneam, a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Un mare dar pe care oamenii îl nesocotesc, un dar de care oamenii în loc să se folosească se poticnesc. Oamenii umilesc acest chip al lui Dumnezeu zi de zi, ca oarecând pe drumul Golgotei. Chipul lui Dumnezeu este alegerea din lăuntrul nostru care se transpune pe faţa noastră, este alegerea din inima noastră, care se transpune în viaţa noastră. Noi umilim acest chip prin: nepăsare, desfrânare, lăcomie, mânie, aroganţă, lenevie, laşitate, iar de înrudirea cu Dumnezeu nu ştim nimic, asemănarea cu Dumnezeu este pentru noi ceva străin.

Străini suntem de acea răstignire; nu cedam niciodată.

Străini suntem de acea lepădare de mărire şi dorim cele ce ne sunt vătămătoare, care stârnesc răutatea şi invidia, care cheamă răutatea acestei lumi să ne înconjoare. Ţinem în mână un ciolan şi suntem înconjuraţi de câini, e slava deşartă a acestei lumi, e copilăria minţii de a căuta strălucirea lucrurilor stricăcioase.

Străini suntem de acea cunoaştere a lui Hristos, şi nu e loc pentru El în noi. Noi avem altele de cugetat; cugetăm la o dragoste imaginară, care n-o să se împlinească niciodată, cugetăm la omul din viaţa noastră bun şi mare, care este în realitate aşa cum a căzut, şi neputincios.

Străini suntem de dragostea de a ne pune sufletul pentru cineva pe care îl iubim, pentru că ne este frica pentru sufletul nostru, şi unde este frică nu mai este dragoste. Frica este graniţa care ne opreşte să facem ceva pentru cel iubit, nu avem curajul jertfei şi suntem mai prejos decât animalele care se bat pentru nimic, mai prejos decât vagabonzii care îşi pun viaţa în pericol pentru nimicuri. Noi însă pentru lucru cel mai de preţ din viaţa noastră - mântuirea, împreună vieţuirea cu Hristos - totdeauna dăm înapoi şi niciodată nu jertfim nimic. Ne închidem fricoşi şi cedăm unei lumi care ne ia totul şi nu ne dă nimic; ne ia nevinovăţia, curăţia, liniştea, viaţa noastră toată şi nu ne oferă nimic în schimb afară de dezamăgiri, murdărie, un interminabil şir de condamnări, dezonorare, călcare sub talpă a chipului lui Dumnezeu, desfrâu, beţie, hulă, lipsă de dragoste, nepăsare. Ne dă în schimb o viaţă sfârşită în tristeţe, fără nici o nădejde, pentru că a fost fără de Dumnezeu.

Străini suntem de a accepta Adevărul vieţii. Atât am decăzut, încât vedem căderea noastră ca pe ceva vrednic de lăudat, cădere închisă într-un întuneric, pe care nu vrem s-o recunoaştem şi, deşi este cu noi, ne comportăm ca şi cum nu ar fi, amăgindu-ne singuri, păcălindu-ne şi uitând intenţionat că am săvârşit un lucru oribil: am răstignit dragostea, am uitat să iubim curat, ne ascundem după copaci să nu ni se vadă goliciunea, să nu ni se vadă urâţenia păcatelor, dezbrăcaţi de acea curată haină în care sunt îmbrăcaţi cei ce sunt în adevăr.

Străini suntem de râvna pentru adevăr, căzuţi într-o moleşeală ce sună a pustiu; se aud doar sunete sinistre care vestesc răul ce ne aşteaptă, răul pe care noi l-am săvârşit. Ceea ce am iubit în viaţa aceasta ne va fi prietenul nostru nedespărţit în viaţa viitoare: ori răul, ori binele. Nepăsători într-o lume plină de ură în care mâncarea copiilor sunt desenele animate devenite satanice, răspânditoare de teroare; în care mâncarea copiilor este limbajul pornografic; în care mâncarea adevărată - Hristos - o mănâncă doar preoţii uitându-se la ceas. Şi timp nu mai este, şi suntem tot mai obosiţi.

Mâncarea lumii nu mai este Hristos, care mai mult decât pe drumul Golgotei este astăzi călcat în picioare; mâncarea lumii astăzi este ceva stricăcios, o confuzie, un vis deşert, un suflet murdărit, gânduri trufaşe şi multă alergare după o nălucă: năluca celor materiale, care nu vor mai fi, toate castelele cu vise care se vor risipi, şi la capătul drumului ne vom trezi cu nimic; pentru viaţa cealaltă nu am adunat nimic, Hristos a fost sub picioarele noastre şi noi ne-am bătut pentru nimic.

Dragostea dintre fraţi, dintre oameni este sub picioarele noastre, noi suntem neliniştiţi pentru a nu pierde răul din noi şi nu cedăm nicicând, ne ambiţionăm să-l ducem cu noi până la capăt. Acolo va fi plângerea, despărţirea pentru totdeauna de Cel care atât de mult ne-a iubit, Hristos, prietenul nostru, pe Care noi niciodată nu L-am preţuit. Ne vom despărţi pentru totdeauna de iubirea adevărată, care în viaţă şi-a întins mâna către noi, şi a rămas fără răspuns. Sub ochii noştri trăiesc copiii care mănâncă din rodul minţii omeneşti căzute, care nu au cunoscut viaţa adevărată, ci s-au născut în iadul pe care omul l-a creat. Rodul minţii omeneşti căzute inhibă mintea copiilor cu fascinaţia falsă a lucrurilor pământeşti, creaţii distrugătoare care-i înnebunesc pe copii, care le închid calea spre fericire oferind în loc tulburare, neîmplinire, nervozitate, neascultare, violenţă, trufie şi transformă copiii în diavoli cu care părinţii se mândresc, căci de mici lucrează la calculator sau de mici au programe preferate la televizor. Doar puţini părinţi care au mai rămas cât de cât credincioşi adevărului conştientizează pericolul în care intră copiii lor trăind în aceste nebunii şi plâng în imposibilitatea izolării, în imposibilitatea scoaterii lor din acest vacarm.

Ioan este un copil de patru ani, când citiţi aceste rânduri, poate de cinci, sau cine ştie, dar nu contează, căci el este un exemplu dintr-o mare de copii, o mare de copii care s-a născut într-o lume nebună ce se autonumeşte a performanţei. Poate este performanţa de a se depărta tot mai mult de Dumnezeu în schimbul unei alergături după comoditate, circ şi străluciri stricăcioase.

Puţinii creştini cu copii de astăzi (sunt mai mulţi, dar puţini se mai pot numi creştini) se confruntă cu o problemă fără ieşire: oricât de izolaţi ar ţine copiii de relele din jur, mai devreme sau mai târziu, copiii lor vor fi împreună cu ceilalţi copii care de mici vorbesc vulgar; oricât ar vrea, nu pot să-i dezlipească pe copii de lângă televizor şi - vrând, nevrând - ei îşi asimilează gândirea murdară care se propovăduieşte prin televizor. Astfel, ei sunt imposibil de controlat şi noul om care apare la orizont este ceva străin de omul din trecut, care avea frică şi respect pentru părinţi. Este o nouă lume, în care răutatea se manifestă încă de la copii, în care răul se va manifesta tot mai puternic, în care se vor arăta ultimii apărători ai redutei adevărului într-o luptă cu un rău pervertit în bine, un rău plin cu bune intenţii de ajutorare, de bunăstare, de aşa-zisă dreptate, într-o expunere plină de fală a realizărilor omeneşti. Despre ce fel de bărbat desăvârşit mai putem vorbi astăzi? Drăcăraia este peste tot în jurul nostru, pe toate frecvenţele, în tot aşa zisul modernism, şi gândurile omului sunt prinse de zarva exploziei noilor tehnici şi noilor cerinţe ale vieţii omului, străine cu totul de ceea ce a trăit omul până acum. Câţi mai meditează astăzi la lepădarea de lumea aceasta şi la ce fel de desăvârşire poate să ajungă omul de astăzi în contact cu această lume plină de înrâuriri demonice?

Sfântul Ioan Botezătorul s-a lepădat de lumea din timpul său pentru a-şi lucra desăvârşirea şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Astăzi nu se mai poate vorbi despre un loc de retragere, lumescul se găseşte din plin şi în mănăstiri, dar, după cum ne spune Sfânta Scriptură, cei care vor răbda în zilele acestea chemând numele lui Dumnezeu (cf. Matei 24, 12-13), care vor trăi întristându-se de ceea ce întâmplă în jur (cf. Iezechiel 9, 4), nefăcându-se părtaşi la lucrarea fărădelegii (cf. Apoc. 18, 4), aceştia se vor mântui şi, ne spun Sfinţii Părinţi, mai mari se vor chema în împărăţia lui Dumnezeu decât cei ce au lucrat desăvârşirea în timpul strălucirii Sfinţilor Părinţi”.

Articolul complet aici.

Viitorul suna rau

Ati observat ca de cativa ani suntem martorii desacralizarii tuturor lucrurilor sfinte si a sacralizarii tuturor lucrurilor pagane, ba chiar sataniste?

Ma uitam la filmele aparute in ultimul timp si vad ca prin sticla mesajele lor subliminale, rastalmacite in asa fel incat sa fim, daca este cu putinta, indepartati de credinta sau sa ne convinga ca totul sta exact pe dos fata de modul firesc al lucrurilor cu care am fost obisnuiti. Probabil multi vor spune ca sunt doar filme si ca nu trebuie luate in seama, dar eu vin si spun ca exista un pericol pe care l-am simtit pe pielea mea, ca mesajele sunt atat de subtile incat, oricat de imun as crede ca sunt la un moment dat in ce priveste orice fel de influente din exterior, ma trezesc ca am ajuns sa accept ca firesti anumite mesaje si stari de fapt cu care, in mod normal nu m-as fi impacat, iar cand ma dezmeticesc, ma simt un soi de victima, fiind lezat si invadat fara voia mea de idei care nu imi apartin. Ma refer la filme documentare care au ca scop "luminarea misterelor omenirii" si a "adevarurilor despre x" si care pretind ca sunt bazate stiintific, dar si la filmele comerciale, pe care tot omul se duce sa le vada la cinematograf, filme care incearca din rasputeri sa iti induca un mod de viata si o ideologie anume.

E adevarat ca nu numai filmele reusesc sa faca acest lucru ci si revistele, reclamele, casele de moda si cam orice manufacturier care "impopotoneaza" produsele sale cu anumite simboluri spirituale, care nu isi au deloc locul acolo. O bluza Armani sclipicioasa, decorata cu un numar de 40 de cruci si 10 rozarii catolice nu e nici pe departe cool. Iar eu cred ca o cruce crestina este sfanta si locul ei este pe peretele de rasarit alaturi de icoane, icoane care la randul lor sa nu fie inconjurate de oglinzi si te miri ce beculete sau alte lucruri kitchoase care atrag atentia de la ceea ce reprezinta de fapt respectivul obiect de cult.

O sa va dau cateva exemple scurte de tampenii periculoase care mi-au sarit in ochi in ultima vreme.

Primul exemplu pe care il semnalez se refera la reclamele impanzite prin Bucuresti care au un caracter vadit blasfemiator. Sunt convins ca cei care au mai pus mana pe Biblie sau care au macar o bruma de cunostinte despre credinta crestina au observat si le-au sarit in ochi reclamele de pe blocurile din centrul Bucurestiului care indemnau oamenii sa "believe in shopping", reclame cu barbati si femei tineri fotografiati in diferite ipostaze: o tipa sta in genunchi si saruta botul unui pantof cu toc de dimensiuni uriase, o alta tipa se roaga tot in genunchi si cu ochii inchisi la o rochie, un tip in chip de calugar cu rozariu in maini se roaga la te miri ce alt produs s.a.m.d. Eu stiu ca oamenii se roaga si cad in genunchi doar in fata lui Dumnezeu, iar genul asta de publicitate mi se pare ca isi bate joc, in genere, de credinta romanilor, avand in vedere ca patronul firmei cu reclamele despre care vorbesc este turc (musulman). Heh.

Un al doilea exemplu ar fi crucile, rozariile sau metaniile care sunt comercializate de casele de moda si care au brandul inscriptionat pe ele, sfanta cruce devenind dintr-o miscare de marketing o simpla bijuterie, pe care in loc sa scrie Iisus scrie D&G sau Emporio Armani. Si unde mai pui ca aceste "bijuterii" ajung sa fie purtate de multi oameni fara sa li se para ca ceva ar fi, totusi, in neregula. Ei, eu am vazut, si nu eram singur, intr-o zi pe strada o femeie care avea o cruce maricica din aur la gat si se scobea cu ea in dinti, asa ca... Dar ce vreau sa spun este ca mie mi se pare ca incet-incet s-a produs o desacralizare voita a obiectelor de cult crestine. Poate ca ea s-a produs de mult dar acum este vizibila efectiv la orice pas.

Oare nu toata lumea vede cum, in preajma sarbatorilor crestine, tarabele ajung sa dea pe-afara de icoane si cruci kitchoase, unele dintre ele fiind de-a dreptul grotesti? Eu stiu ca daca cineva doreste, poate cumpara o icoana sau o cruce de la o manastire, o biserica sau un magazin cu specific locuri in care stie ca, pe langa ca nu se poate pune problema de kitchuri, aceste obiecte sunt, sau ar trebui sa fie in mod normal, sfintite. Si simt nevoia sa reamintesc celor care poarta chiar si aceste cruci sau metanii cumparate din biserici, ca ele nu sunt podoabe, ci au un alt rol: rugaciunea. Asa ca imi permit sa va indemn ca atunci cand mergeti in cluburi, sa va puneti la gat in loc de cruci Armani, un sirag de margele glossy :).


O sa trec acum la cateva exemple din filmele care prin mesajul lor ne prezinta tot felul de "eroi", demoni si fiinte malefice drept personaje pozitive, modele demne de urmat, ba chiar elemente inalt-morale prezentate mereu intr-o lumina favorabila: Raul prezentat drept Bine. Si avem asa: Hellboy, care este fix un drac cu coarne si tot tacamul dar care este un erou care ajuta si salveaza; apoi Dare devil, un tip orb care capata puteri supranaturale si ajuta oamenii deghizat intr-un costum de diavol si care sta intr-o catedrala; mai avem celebrul Harry Potter cu magia lui cea neagra despre care s-au scris deja destule, iar aceste exemple sunt numai cele care mi-au venit primele in minte. Ma intreb si eu, asa, retoric, de ce prin filmele acestea hollywoodiene ingerii sunt prezentati ca niste fiinte care candva au avut putere, dar acum nu prea mai pot face mare lucru si ca oamenii trebuie sa se ajute singuri (sau sa fie salvati de hellboys), si de ce ingerii aia buni sunt prezentati MEREU cazuti (vezi Constantine samd) iar demonii sunt ridicati la rang de eroi salvatori necazuti?

"Fara Dumnezeu nimic nu se poate face", auzisem eu o vorba iar "daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i planurile tale de viitor". Care viitor?

Imi aduc aminte si de jocurile pe calculator, gen WOW, care sunt pline de demoni, elfi "sangerosi" si de "ne-morti" (undead) si care, de cele mai multe ori, sunt creati de programatorii jocului by default de asa natura incat sa fie mai puternici decat caracterele "umane" si chiar decat ingerii si personajele in general cu iz pozitiv. Iar in magazinele de jucarii sau in standurile de jocuri de prin supermarketuri, preponderenta "papusilor" ce reprezinta grifoni, dracusori, dragoni si tot felul de vrajitori care ii cam pun in umbra pe mickey mousi sau pe printese este evidenta. Inclusiv cartile pentru copii (inclusiv cele de desenat) abunda in titluri ce tin de spiritism, vrajitorie, ocultism si NU ma refer la Harry Potter aici, ma refer la cartile de povesti pentru copiii de pana la 3 ani. Si daca nu ma credeti pe cuvant, si nici nu trebuie, va invit ca atunci cand mergeti la supermarket sa va aprovizionati cu mancare, sa pierdeti 2-3 minute aruncandu-va ochii la standurile de jucarii si carti pentru copii. Nu de alta, dar deja stiti ca literatura pentru adulti se reduce si ea la "marii" Dan Brown si Paulo Coelho - in top - si apoi restul.

Pot sa afirm cu certitudine, iata, ca s-a ajuns deja la un "cult" pentru peronajele negative, toata lumea pare a fi din ce in ce mai mult fascinata de rau, fie el mascat in hellboy sau nu, pentru ca suntem invatati ca e foarte usor si funny sa fii "pure evil", sa creezi haos, si sa faci tot felul de giumbuslucuri. Da, intradevar, e mult mai greu sa ajuti si sa faci bine, sa fii moral, sa fii crestin (in adevaratul sens al cuvantului), stiu asta din experienta, dar nu pot decat sa ma bucur ca mi s-au...(intre)deschis ochii si vad toate aceste lucruri pe care vi le-am prezentat pana acum. Si problema mea este ca, desi toata lumea le vede, cam toata lumea le si accepta ca fiind ok si mi-e cam teama pentru ce va urma pe viitor.

As vrea sa spun totusi si cateva cuvinte despre muzica, care, in genere, a devenit de-a dreptul... nesimtita. Ma refer si la versuri/mesaje/sound dar si la videoclipurile ce ruleaza pe la emtiviuri. Personal, imi e foarte greu sa mai ascult (cam oricefel de) muzica, indeletnicire care pana nu de mult imi placea enorm, ascultam muzica aproape non stop. Si nu e vorba de faptul ca sunt "bolnav cu nervii" (lol) si nu mai suport muzica in general, ci mi se pare atat de proasta incat cu foarte mare greutate mai gasesc ceva sa fie pe placul meu. Recunosc ca am "evoluat" de la stadiul in care ascultam black metal, la stadiul in care prefer sa nu ascult muzica deloc, pentru ca black metalul cel blasfemiator sau pagan se opune credintei mele, iar restul muzicii (rock, rap, pop, etc) mi se pare, cum ziceam, de-a dreptul nesimtita: ori cu versuri indecente, aberante, cu mesaj de 3 lei sau inexistent - si nu vreau sa-mi incarc mintea cu lucrurile de genul asta - ori cu beat-uri nasoale (gen house) care dupa 2 minute ma fac sa ma doara capul. In consecinta, mai ascult uneori muzica clasica, care nu are versuri dar are armonie, am descoperit ca imi place muzica (neo)bizantina si ascult (foarte rar) trip hop/ambiental.

Bun. Am inceput postarea asta cu desacralizare obiectelor de cult si am ajuns la muzica, dar nu am spus nici jumatate din ce aveam de spus.

Trec la alt subiect care ma arde: jurnalismul romanesc, care in proportie de 90% este si mai nesimtit decat clipurile muzicale de care aminteam mai devreme. Ziarele. Ziarele? Aceste hartii colorate pline de femei dezbracate, subiecte retardate, campanii de presa ordinare care put a "comanda pe bani"? Oriunde te uiti nu poti sa eviti sa nu vezi femei goale, si vedete care imi spun cum si ce fel de sex practica si cu cine si de ce, sau ce masini isi iau si ce case au, sau la rubrica sport in loc sa citesc despre SPORT citesc despre ultima amanta a fotbalistului x? In consecinta, nu mai cumpar ziare, si ici la televizor nu ma mai uit, pentru ca si acolo e la fel de ZERO totul.

Doar ca, de ce ti-e frica, de-aia nu scapi. Mai nou la metrou ne-au pus televizoare, in care ne arata imagini tot.. despre vietile vedetelor (si cat de decazute sunt ele): uite, ei fac toate prostiile din lume si tot bine o duc si se casatoresc intrei ei si divorteaza si se ucid si sinucid, nu au nimic sfant inafara de faima si bani, ce cool! Mesajele subliminale lucreaza in continuare si cei care vor sa ne controleze si sa ne distruga valorile morale se pricep foarte bine la aceste lucruri.

Alt lucru care ma deranjeaza enorm este "arta postmodernista" - cu referire stricta de data asta la pictura, sculptura, teatru,fotografie - aceasta asa zisa "arta" nefiind imho altceva decat o jignire adusa noua, a celor care pretindem ca avem un minim de simt estetic. Se zicea ca arta trebuie sa iti provoace sentimente/emotii/mesaje, si, da, emotiile si mesajele provocate de arta postodernista exista, dar numai in sens negativ: deprimare, greata, ura, violenta, decadenta si alte variatiuni pe tema. Numai ca eu prin arta inteleg si caut ceva rar: cevaul frumos, cevaul inaltator, cevaul profund care poate se impleteasca si cu acel dramatism sau chiar comic pe care il intelegeau atat grecii in antichitate cat si intr-o buna masura artistii moderni. Insa postmodernismul ridica la rang de arta... ponei cu oase infipte in fund si daca noi, unii dintre privitori ne exprimam dezgustul, suntem catalogati drept idioti. Cand vine vorba de pictura totul este o mazgaleala indescifrabila in cel mai bun caz, daca nu chiar (ma intorc acum la ceea ce nu doar pare ci chiar domneste in lume) blasfemiatoare. Cand ma gandesc si la alte forme de arta (daciile desenate cu creta pe asfaltul bucurestean) imi vine sa o iau la fuga. Imi vin in minte si obiectele de mobilier cu fiare contorsionate ale artistului care a conceput personajul Alien (stiti la ce film ma refer) sau statuile din sticle de plastic lipite intre ele si alte bazaconii. Fotografii, hehe, in momentul de fata mi se par cei mai perversi, pentru ca fotografiaza "o floare si 10 nuduri", nuduri care reprezinta de fapt... pornografie, alt lucru care domnesete la loc de "cinste" in zilele noastre. Acum nici nu mai trebuie sa fii fotograf pentru a-ti face o poza in pielea goala si a o posta pe 10 site-uri de "arta fotografica" unde alti fotografi de balta vin si te aplauda. Practic, azi toata lumea este "artista" si totul este arta. Si totusi, ii recunosc un merit postmodernismului: este oglinda decaderii valorilor lumii de azi. Iar asta este intr-adevar unul din rolurile ei, ca arta. Doar ca mi-as fi dorit ca de data asta, arta, recte postmodernismul nostru, sa fie cea care lupta IMPOTRIVA nonvalorilor si kitchurilor si sa descopere si promoveze, aducand, si cu forta daca este cazul, pe firmament adevaratele valori, picturi/sculpturi/desene/fotografii/etc care nu stralucesc doar timp de o secunda prin galerii, ci care isi pastreaza mesajul si valoarea pururea.

Internetul. Ce este Internetul? Internetul este libertate. Si este si el, inevitabil, plin de porno si "mondenitati". Dar, o sa las pe altcineva sa scrie un post despre Internet, ca se pricepe mai bine ca mine. Eu ma rezum sa mai spun doar ca desacralizarea e la tot pasul, jucariile si cartile sunt din ce in ce mai oribile, internetul si ziarele sunt pline de vedete porno, filmele sunt pline sex, violenta, ocultism si droguri, ca homosexualismul este si el la ordinea zilei, promovat agresiv este tot, pentru ca nu-i asa? e ceva normal sa apara transexualii pe strada si sa isi ceara drepturile, ca se legalizeaza pedofilia si incestul, ca se vor legaliza in curand si necrofilia si zoofilia si drogurile, si nu mai exista nici o diferenta intre bine si rau.

Oamenilor, lumea nu poate exista fara balanta dintre bine si rau, si va reamintesc ca cea mai mare realizare a diavolului e sa ne faca sa credem ca nu exista.

Invatamant fara Logica? Doamne pazeste!

Stimata Doamna Ministru Ecaterina Andronescu, va rog sa faceti un bine acestei tari si nu eliminati disciplina Logica si argumentare din programa de invatamant liceal.

Cu o malitiozitate ce confera un sens aproape carnal celebrei sintagme hegeliene despre viclenia ratiunii, Istoria s-a dovedit mereu necrutatoare cu cei care au incercat, profitand de puterea cu care, mai mult sau mai puţin accidental, erau investiţi temporar, sa le impuna celorlalti propria lor putinatate. Se obtine mult mai usor „celebritatea” lui Melethos decat celebritatea lui Socrate.

In loc de orice argument: nu s-a gasit nici macar un singur intelectual prin tara asta care sa sustina masura dumneavoastra de inlocuire a acestei discipline cu una a carei inventare ad-hoc inca nu este gata.

Invatamantul romanesc nu este ograda personala a nimanui.

Nu reiterati, doamna ministru, dintr-o miscare, ceea ce regimul comunist a realizat prin pasi discreti, scotand treptat din liceu Logica, pe care acum dumneavoastra vreti sa o scoateţi dintr-odata.

Felicitari domnule profesor Sandoiu, meritati o statuie pentru modul in care incercati sa mai salvati, impreuna cu elevii dumneavoastra, o adevarata catastrofa.

1st entry

de azi m-am hotarat sa fiu nesimtit/a.

da, stiu ati mai auzit acest cliseu, si eu l-am mai auzit, dar sincer eu chiar nu mai stiu in ce context l-am mai intalnit. nu conteaza.

da, de azi m-am hotarat sa fiu nesimtit/a.

sa explic putin. pana ieri, da ieri, 10 iunie 2009, am fost un om cu bun simt. am incercat mereu sa imi apar principiile intr-un mod decent, sa fiu obiectiv/a, exprimandu-mi cu grija parerile si observatiile chiar si in situatiile cand eram constient/a ca o sa pun cate un deget pe rana. am ajutat cand mi s-a cerut ajutorul. am sustinut din umbra sau din lumina oameni si proiecte in care am crezut. si o sa continui sa fac asta. mi-am expus parerea cand am fost intrebat/a. dar mi-am dat cu parerea si atunci cand nu mi-a fost ceruta in mod clar, hai sa zicem din cauza ca mi-am permis sa ma "autosesizez". cand ceva mi-a placut am zis: "imi place", iar cand nu am fost de acord cu ceva am zis simplu: "nu, multumesc. asta nu imi place." dar se vede treaba ca nu e bine asa. zic ei. care ei? ... sa avem putintica rabdare.

in general vorbind, am fost de n ori in situatia nasoala de a ma erija in aparatorul
valorilor si virutilor fie ele etice, fie ele dianoetice (sic!), fie ele valori sociale sau culturale s.a.m.d. in discutiile inerente cu cei din jur. spun nasoala pentru ca mereu aveam un oarecare gust amar in gura in cadrul discutiilor de acest gen. un lucru este cert: lumea de azi este decazuta moral. grav. si de aici, in lant, toate sunt cazute. valorile s-au rasturnat si zac cu curu-n sus. si multi oameni sunt si ei cu curu'n sus din acest motiv. ce e mai grav e ca acestia nu isi dau seama de asta, si zic ca ei sunt in pozitia corecta, nu tu, bai neadaptatule la post-modernism care esti! si, culmea, tot ei sunt cei care se plang si dau vina pe altii si ofteaza ca nu e bine (dau vina pe romania in general, pe guvernanti, pe vecinul manelist samd), in loc sa dea vina pe ei, sa se uite putin in oglinda si apoi sa se intoarca cu cururile in pozitia fireasca si sa gandeasca cu creierele.

in acest context general, mai sunt niste oameni rataciti pe ici colo, care se chinuie ca prostii sa apere niste principii cum ar fi, adevarul, dreptatea si bunul simt pe care oamenii azi le-au intors cu curu'n sus, cum ziceam mai devreme. azi, o femeie care se imbraca decent si se exprima elevat e nula, in comparatie cu "bunatatile" care fara pic de jena se dezbraca de la 16 ani in plina strada sau in cluburi si pe langa asta mai au tupeul sa si vorbeasca, in conditiile in care nu au deschis nici o carte in viata lor (inafara de cataloagele de shopping). iar in ceea ce ii priveste pe barbati, aia cu principii, care vor neveste cuminti sunt niste loseri, in schimb cei cu masini tari si care o ard in figuri, sunt the good shit. ok, pana aici nimic nou.

ei bine, eu sunt un dinozaur dinala care ma zbat, chiar si in numele altora de
multe ori si chiar punandu-ma de-a curmezisul in fata prietenilor mei, in numele valorilor de genul: bun simt, adevar, dreptate. si imi asum si consecintele. si o sa fac asta si in continuare, fie ca va convine sau nu, scumpii mei prieteni. le multumesc acelor prieteni ai mei la fel de dinozauri ca si mine, care au venit si m-au tras de maneca atunci cand am gresit. pentru ca mi-au dat ocazia sa ma corectez, sa imi cer iertare cand am gresit si sa incerc sa repar ceva. datorita lor sunt omul care sunt azi: nu m-au lasat sa ma cad cu curu'n sus. si de aceea, voi respecta mereu pe cei care vor spune ce gandesc fara perdele si care vor lua atitudine mereu in scop constructiv, intr-un mod civilizat si intr-un mod argumentat si, daca se poate, intr-un interes comun, nu personal. cei care vor sa intdrepte ce e stramb. pentru ca da, critica este constructiva, dragii mei. nimeni nu e perfect, asta se stie de cand lumea, si oricand avem nevoie toti de cate o mai mica sau mai mare corectura, zic eu. numai ca voi ziceti sa tac cand eu zic "alo, nu e bine". dar, iata, eu refuz sa tac si o sa va critic oridecate ori voi considera ca este cazul. cat tupeu pot sa am, nu-i asa? vai, dar nici nu stiu cum imi permit!

pai, surpriza, imi permit.

am ales sa NU fiu cool. si nici cool by association, pentru ca eu cred in alte chestii, nu in basini de moment.

eu cred in prietenie. in ceva sincer si dezinteresat. care doar asa rezista. intr-o prietenie cu tine, omul, nu cu tine artistul/mentorul (wannabe). stau si ma intreb ce ramane din voi daca de maine nu mai urca nici unul din voi pe scena si sunteti simpli cetateni. amarnic bilant! dar sa ne intoarcem la prietenie. prietenia inseamna si bun si rau, si aplauze si pupaturi dar si suturi in cur si batai cu degetul in obraz, uneori. pentru ca si un branci, venit cand trebuie si de unde trebuie, nu-i asa, ne trimite doi pasi inainte.


eu am ales sa fiu "old school" (asa zic eu, de moda veche), intelegand prin asta o anumita viziune, decenta, asupra lumii in care mi-a fost dat sa traiesc, exprimandu-mi liber (pentru ca sunt un om liber) pareri despre cam orice: plecand de la "problemele actuale ale omenirii" (da, sunt anti-globalizare, anti-ue, anti-multe chestii-trestii, sunt mai de dreapta, asa) si ajungand pana la "exprimarile culturale si artistice" ale contemporanilor mei, spunand de exemplu la un moment dat:"imi place Mozart; si parerea mea este ca minimal house nu e muzica". da, mi-am permis, iata, sa spun asta. cum de mi-am permis? pai, sunt cel putin 2 motive. primul este de bun simt si spune asa: orice om are dreptul sa isi exprime parerea despre chestii-trestiile din jurul lui, de pe planeta terra sau despre ceruri: de la chestiile-trestiile din sfera politica pana la cele legate de "manifestarile cultural-artistice ale artistilor romani care canta muzica cu mesaj" sau cele ce tin de credinta, cu pretentia sa fie pertinenta. hopa!

da. surpriza! iar al doilea motiv este ca eu fac parte din categoria de oameni care daca isi dau cu parerea despre ceva, o fac intotdeauna argumentat si cu scopul de a construi, nu de a darama. si am construit destule. si as fi construit si mai multe daca nu as fi fost dat/a la o parte cu forta sau daca nu mi-ar fi fost bagat pumnul in gura.

niciodata nu mi-a fost greu sa recunosc ca unele lucruri nu le stiu. ba din contra, am zis de multe ori "nu stiu y", si bine am facut, pentru ca recunoscand ca nu stiam acea chestie, am invatat-o si pot acum sa vin si sa spun "ieri nu stiam, eram prost, dar azi stiu y si nu mai sunt chiar atat de prost".


concret, cand imi exprim ideile, le exprim sub forma: "nu imi place x. pentru ca y". pentru ca asa este normal. doar ca multi dintre voi cand ma auziti ca incep sa vorbesc, va opriti doar la "nu imi place x" si gata, sariti de cur in sus (chiar daca el, curul, e deja in sus) fara sa mai aveti bunul simt/curiozitatea sa aflati si argumentul. [*facepalm* :) sorry, n-am putut sa ma abtin.] chestia asta cu argumentele este o stiinta care se numeste Logica (culmea, ministerul invatamantului vrea sa scoata definitiv aceasta disciplina din licee, ceea ce e grav, foarte grav si care spune multe pentru cei care sunt indeajuns de atenti la vremurile pe care le traim). si care ne invata (explic asta la un nivel elementaro-ironic) la un moment dat, ca daca intr-o sentinta data cunoastem concluzia, trebuie sa vedem cum stam cu premisele. si abia cand depistam daca premisele indeplinesc niste conditii (conform unor reguli) ne putem pune problema daca nu cumva concluzia este in pericolul de a fi falsa. deci, abia atunci putem noi sa ii dam in cap lui xulescu care zice "nu imi place x. pentru ca y": cand aflam daca "pentru ca y" este fals, sau , pe limba tuturor, este neargumentat, sau neconform cu realitatea samd. traducand asta in contextul limbajului natural, adica ce vorbim noi aici: cand eu vin si zic "nu imi place x" si tu sari sa tipi ca "e fals, taci frate cu criticile astea ca nu stii tu care e treaba" fara sa asculti si partea cu "pentru ca y", inseamna ca ai o problema de logica. adica esti bolovan. si, pentru ca distractia nu s-a terminat, ca un fudul ce esti, nu te opresti aici, ci iti iei si jucariile si pleci scuipand. si ramai bolovan pe viata. pentru ca anii trec. buun. mai mult decat atat, din pacate pentru tine, aplici aceeasi metoda de a injumatati adevarul in cam tot ce faci. tu nu stii, inteleptule, ca adevar99% + 1%minciuna e tot minciuna, nu adevar? nu simti ca te doare, esti nelinistit launtric ca singur iti bati cuie in talpi? exemplu: vine x si iti zice ca unii pe un forum/blog/chat te fac de 3 lei. tu, in loc sa actionezi LOGIC, si sunt mai multe variante de ales (printre care una e sa ignori povestea cu totul), in loc ca macar sa verifici despre ce e vorba, reactionezi fix cum nu trebuie si te duce in iad: iei foc, iei atitudine, te duci sa te infigi in gatul aluia. si de aici, dezastrul. nu mai intru in amanunte, pentru ca mi se pare incredibil ca dupa ANI de zile de astfel de "conflicte" intre artistii patriei si copiii de clasa a 9-a, ati ramas la acelasi nivel de rafuieli cu "pinguinii" care maine au de dat BAC si din cauza stresului vin si zic pe forumuri, bloguri si chaturi toate prostiile si se iau de unii si altii prosteste, iar voua vi se umfla venele instant si faceti poc, in loc sa va vedeti de treburile voastre. penibil. i rest my case.

deci, da, revenind, trist a fost ca mai nimeni nu m-a intrebat "de ce strambi din nas, fratioare?" atunci cand nu mi-a mirosit frumos ceva, ci mi s-a zis din start pe un ton foarte incruntat "n-avem nevoie de critici, lasati-ne in pace". pai e frumos?

iar cand am zis chestia: "imi place Mozart, minimal nu e muzica", marea majoritate s-au multumit doar sa zambeasca si sa dea aprobator din cap, cum ca, "da, am inteles mesajul: Mozart.. alea-alea, muzica clasica, vorbim de chestii elevate, pe cand minimalul e pentru cocalari, se stie, se stie! hihihi", nestiind cum argumentez/imi sustin eu acea fraza. ce frumos era sa stie ce am in cap si apoi sa ma convinga ei cu argumente samd ca minimal ruleaza. dar deh, nefiind vorba de vreo remarca adresata in mod direct unia dintre prietenii mei, ci o remarca generala, n-au mai sarit sa dea la cap. ba din contra, au dat afirmativ din cap, ca asa e, am dreptate, house sucks, e un piu-piu, ba sa stii ca si distorsul din rock e nasol, si daca vrei sa stii si versurile unora din rap sunt cam praf. deci mintea lor fiind cu sorcova la problemele lor au ramas pana in ziua de azi cu falsa impresie ca ei stiu deja ce argument as fi avut eu, cum ca: "minimal asculta cocalarii". gresit. doar pentru ca tu gandesti asa, maestre, nu inseamna ca toti gandim la fel. chiar daca, culmea, suntem prieteni. i rest my case, again.

dar revenind putin la problemele de fond, repet, am curajul sa declar in topul virtutilor (si sa le apar cu ardoare) pe cele crestin-ortodoxe. chiar daca de fiecare data cand am facut asta, am parut in fata cunoscutilor mei "urbani" un fel de freak (pentru ca Dumnezeu nu e cool, si ne invata ca nu e buna iarba verde sa o tragi in plamani si multe alte coolisme de-asta) sau in fata celor mai dusi pe la biserica la un moment dat eram un om habotnic "hai frate ca nu e chiar asa si cu icoanele, si nici cu ortodoxia, toti suntem crestini alea alea, nu conteaza labelul, si ba mai mult, toti suntem oameni, am citit eu si Coranul si Kabbala, sunt cultivat si iti zic io ca sunt tari si alea nu doar Biblia, nu mai trage atata in sus si in jos cu ortodoxia si cu astea, fii si tu mai open minded". serios?:). ia mai zi odata.

vestea proasta e ca nu scapati de mine. desi, ma cam doare sufletul sa recunosc deschis ca m-a durut rau cand mi-am dat seama despre unii dintre voi ca sunteti niste... mediocri. nasol :(((. sau ca suferiti de diverse "maladii": incepand cu depresiile, continuand cu accese de furie si terminand cu sindromul parvenitului. legat de acest sindrom tin sa multumesc unuia dintre prietenii mei dinozauri ca m-a luminat, ca singur/a nu ma prinsesem. deci: multumesc! :)

ma incapatanez sa declar in continuare ca sunt un om cu principii si un crestin-ortodox si ma voi lupta pana in ultima clipa (cel putin ideologic, ca sa zic asa) cu cei din jurul meu care vor incerca vreodata sa schimonoseasca sau sa distruga, sa "coolizeze" sau sa "minimalizeze", voit sau nu, avizat sau nu, pe un ton mai dragalas sau mai apasat, orice valoare morala, culturala sau spirituala autentica sau cu cei care vor incerca, pentru a-si atinge un scop oarecare, sa calce peste cadavre in prezenta mea. o sa mor de gat cu cei care vor imputi si distorsiona chestii-trestii doar pentru ca au impresia ca pot sa faca asta si nu ii va trage nimeni la raspundere. nu, nu puteti sa faceti chiar tot ce vreti, imi pare rau sa va anunt. si, in alta ordine de idei, imi apar pana in panzele albe principiile, valorile dar si credinta, daca e nevoie, chiar si fata de tine, care imi esti prieten, dar care ai alte bazaconii in cap. este datoria mea de prieten si de om sa ti le scot din cap. pentru ca daca nu ti le scot eu azi pe bazaconii, ele raman acolo si dau nastere la monstri iar tu maine esti in stare sa imi dai in cap pe strada "pentru ca poti si pentru ca tu stii mai bine cum sta treaba" sau pentru ca esti neavizat ma trezesc ca te apuci si instigi lumea la tampenii. no way. pe aici nu se trece.


ba mai mult, te anunt pe tine cutarescule, prietene, Artistule Roman (indiferent in ce ramura culturala desfasori activitati), ca incepand de azi eu iti sunt cel mai mare critic, pentru ca pana ieri am fost asa, flower power, am zis ca ok, hai ca zic ce am de zis, dar nu te iau prea tare sa nu cumva sa te spargi de fragil ce esti si sa iti curga sange din nas, te protejez, ca dorinta mea nu e sa te supar ci sa iti studiez evolutiile/involutiile si daca e cazul, sa iti arat cand calci in strachini sau sa te felicit pentru binele pe care il faci lumii.

dar de azi nu te mai protejez. de azi te halesc cu fulgi cu tot, si la absolut orice pas stramb faci, sunt acolo. voi ramane de asemenea obiectiv/a si daca vei face ceva care merita aplauze, te voi aplauda stand in primul rand in fata scenei si voi cere si bissuri cu exaltare. dar cu toate astea, incepand de azi nu iti mai permit sa imi pui pumnul in gura cand, vezi Doamne, imi permit sa te critic. pentru ca, crede-ma ca daca te critic, pe langa ca am tot dreptul sa o fac, imi asum orice fraza. pe cand tu, nu stiu daca rezisti la argumentele mele, pentru ca n-ai avut curaj sa infrunti "neste lucruri si neste treburi."

moment, e nevoie de o noua paranteza. acest blog nu este "dedicat" intregii populatii planetare si interstelare care are acces la internet si a ajuns si pe aici, pe blogul asta, "surfand pe web". acest blog este dedicat oamenilor pe care ii cunosc, in principiu: de la prieteni mai noi sau mai vechi pana la ex-prietenii mai noi sau mai vechi, cunoscuti, vecini, colegi, sefi, amici etc. fie ei artisti sau nu, acest blog este deci dedicat tuturor celor care ma cunosc, pentru ei vorbesc aici in primul rand. unii scriu versuri, altii compun arii, altii scriu carti, si astfel isi trasmit mesajele si isi descatuseaza feelingurile. eu o fac aici. si nu va panicati, o sa scriu si de bine pentru ca, repet, am fost si raman obiectiv/a chiar daca voi nu ati inteles asta pana acum si, tot ce e posibil, sa nu intelegeti nici de acum inainte.

inca un motiv pentru care am ales sa fac un blog este pentru ca, hehe, altfel nu imi (mai) permiteati sa ma exprim. ca dupa ce ca sunteti multi cu curu'n sus si rupti de realitate, mai intoarceti si spatele ostentativ cand vin unii sa va intrebe de sanatate.

oricum, chill, nu imi dau numele real si nu va voi da nici voua numele reale, pentru ca nu este nevoie; va (re)cunoasteti si ma (re)cunoasteti by default cand cititi aceste randuri.

scopul e altul, nu sa denigrez. asta e ocupatia incultilor. eu vreu sa educ. cat tupeu am! o, da. ma risc.

tin sa mai precizez ceva important, distinsilor: nu imi pasa de nici un fel de
reactie pe care o veti avea citind ce scriu aici (cu cateva exceptii, evident). pana ieri, da, pana fix in ziua de ieri mi-a pasat de parerile voastre, dar de azi nu imi mai pasa. pana ieri as fi vrut sa imi permiteti sa va spun ce am de spus, sa ma ascultati pana la capat si sa fie o discutie, nu un monolog din care toata lumea ar fi avut de castigat. n-ati vrut. ok, acum este un monolog. s-au schimbat putin rolurile.

pentru ca de azi am hotarat sa devin nesimtit/a.

adica de azi nu imi mai pasa de orgoliile voastre. ba chiar le voi ataca in mod direct si public, aici. a, si nu va panicati, o sa va dau toate expicatiile de rigoare, veti intelege perfect ce se intampla, nu voi lasa loc de interpretari. pentru ca va voi povesti si chestii din trecut, pentru ca le-ati uitat cam repejor si n-ati invatat nimic. o sa fie frumos, pentru ca si careva care nimereste pe aici pe blog intamplator, fara sa ma cunoasca si sa va cunoasca, va vedea chestii... de viata, pana la urma.

a, si sper sa va dati seama la un moment dat, ca ce am hotarat eu sa fac acum nu este nici mai mult nici mai putin decat un efect. cauza sunteti voi. pentru ca m-am saturat sa primesc zambete si batai prietenesti pe umar doar atunci cand va laud si sunt de acord cu anumite lucruri pe care le spuneti si le faceti sau cand va ajut si va sustin in unele chestii-trestii iar pe de alta parte primesc pumni in gura cand tot eu, acelasi om, "am tupeul" sa va spun direct, cu voce tare : "aici o arzi aiurea", "nu imi place X", "m-am saturat aberatiile lui Y". poate asa o sa intelegeti ca si voi, ca si mine si ca multe alte voci de prin imprejurimi care au vrut sa va zica niste treburi dar nu le-ati permis, dragilor, sunteti doar niste simpli oameni amestecati printre alti oameni pe aceasta planeta si deci supusi greselilor. si daca puneti pumnul in gura celor care va critica ajungeti, mai devreme sau mai tarziu niste hitleri mai mici sau mai mari. "cine nu e cu noi e importiva noastra!" pe bune? ei bine, NU. nu e bine.


bagati-va mintile in cap "baeti", si intelegeti ca atunci cand cineva (oricine! in
special un prieten!) vine si va zice, pe buna dreptate, ca e cazul sa mai puneti mana pe o carte, sa o lasati mai subtire cu vedetismele si coolismele, ca vi s-a cam urcat la cap democratia, ca ar fi indicat sa va mai uitati din cand in cand in oglinda sau sa mai treceti pe la biserica pentru ca nu ati mai mers de mult si se simte asta de la o posta - inseamna ca e un semnal de alarma. nu va apucati sa va infoiati in pene, sa va invinetiti la fata si sa sariti la gatul meu. pentru ca "cine ridica sabia, de sabie va muri". eu aici nu am venit cu sabia, am venit cu argumente. si nu pornesc razboi si incerc sa construiesc ceva ce in viziunea mea se duce de rapa.

pentru cei cu Doamne-Doamne mesajul este scurt si cuprinzator: smereste-te, Ioane.

ca daca ai uneori si un microfon in fata, alteori un blog, un forum samd si o arescare putere (sa zicem) de a vorbi unei multimi de oameni nu inseamna ca esti vreun zeu pe pamant. ba mai mult decat atat. te anunt, pentru ca e clar ca nu stii treaba asta, ca aia care ti-au permis sa tii un microfon in mana, cei care te-au ridicat la statutul de artist/politician/whatever (pentru ca, in caz ca nu stiai, nu te-ai ridicat singur ci altii te-au ridicat, ca altfel ramaneai artistul familiei tale si le cantai sau le tineai conferinte doar rudelor in sufragerie la paranghelii) nu inseamna ca ti-au dat si dreptul sa faci/zici chiar tot ce te taie capul (adica sa dispui cum vrei de putere) inclusiv sa le inchizi gura cand vor sa iti spuna ceva. stii, in politica se zice ca cei care ti-au dat puterea, tot ei ti-o pot si lua inapoi. o fi adevarat? s-o potrivi oare faza asta si in muzica? in cultura? in sfera business? binenteles. nu crezi? stai pe-aproape.

parerea mea este ca ti-ar prinde mai bine, teoretic, sa cazi in groapa pe mana ta, daca tot e sa cazi, decat impins de altii, si de regula cam asa se intampla: cazi cu un pumnal in spate dat de dusmanul care nu doarme. cam naspa. ei bine, cel mai bine ar fi sa nu cazi deloc dar pentru asta iti trebuie intelepciunea de a alege graul de neghina fara a te lasa influentat de aparente sau de feelinguri de moment. sau sa gandesti oportunist. pentru ca, mai devreme sau mai tarziu tot te dai de gol, adevarul va iesi la suprafata, prietene. dar binenteles ca cele mai intalnite cazuri sunt cele in care unii isi dau singuri cu stangul in dreptul si cad in nas si se fac de ras fix pe scena, sub lumina reflectoarelor. iar eu cu acest tip de "specimene" am o problema pe care o declar, iata, public. pentru ca n-ar fi nimic grav daca s-ar ridica, s-ar sterge de praf si ar porni iar la drum. ca toti gresim. doar ca ei nici macar nu stiu ca au cazut si mai trag si pe altii dupa ei in jos. si, ca niste iresponsabili ce sunt, habar n-au. nu (se) simt. nu au perceptia realitatii in ceea ce ii priveste (si binenteles ca nici a lumii inconjuratoare). nu au constiinta de sine. nu au simtul penibilului. si nici nu ii lasa pe altii sa le arate una, alta. si, daca totusi se intampla sa ii doara si sa simta ca au cazut, se ridica, merg mai departe, dar dupa primii 2 pasi au uitat tot si se cred iar zmei. frumos si benefic pentru toata lumea ar fi sa nu uite dupa 2 pasi lectia tocmai primita. dar stai pe faza ca sunt eu pe aici si altii ca mine care iti vom trata amnezia. stau si ma gandesc cam cat de zguduitor e momentul in care realizezi, ca desi ma numesti pe mine (sau m-ai numit vreodata) prieten, de fapt nici NU MA CUNOSTI. de ce? pai iti spun eu: pentru ca nu ai vrut, pentru ca nu m-ai lasat sa iti arat cine sunt, ce vreau, ce gandesc. pentru ca ai vrut de la mine doar sa te laud. pentru ca ti-a pasat doar de tine. RUSINE.

si sa nu uitam ca mai exista si situatia in care, atunci cand iti iei viteza prea mare, mereu se va gasi unul in zona sa iti puna o piedica. io zic ca e mai bine ca, daca tot e sa fie, ala care iti pune frana sa fie un prieten, nu un dusman, ca, eventual, dupa ce tu te impiedici si dai sa cazi, tot prietenul te-ar mai prinde in brate si nu l-ar lasa inima sa te vada cum iti rupi capul, pentru ca un prieten iti vrea INTOTDEAUNA binele, nu raul. dar tu nu stii ce inseamna asta si nu crezi asta. de ce? pentru ca in mine si in toate (vrei sa) te vezi de fapt pe tine. atat de plin de tine esti. ok, UITA-TE ACUM IN OGLINDA, ca iti arat cine esti. ai aici oglinda.

...ce parere ai? te vezi? doare? tu stii.

si iti reamintesc inca ceva. bunicii nostri ne-au invatat o chestie elementara: graba strica treaba. sa inveti sa ai rabdare (sa asculti ce mai zic si altii sau sa iti cunosti aproapele) este o VIRTUTE. si daca un prieten iti mai trage uneori frana de mana este pentru ca tu in vria in care te gasesti s-ar putea sa te infigi in parapet din cauza vitezei si nici macar sa nu fii constient de pericol.


stii? e trist rau de tot cand pierzi contactul cu realitatea (pentru ca esti prea preocupat cu propria ta persoana, de macinarile interne pe care singul ti le-ai provocat, chiar daca tu dai vina pe altii) si nu mai stii sa faci diferenta intre cine iti e prieten si cine iti e dusman, intre cine iti paveaza drumul spre iad cu intentii bune si cine ti-l paveaza spre rai cu trasul de maneca. iar in acest moment de confuzie esti pierdut. si iti mai dau o veste proasta: cand cineva (chiar Doamne-Doamne sau alti oameni de prin jurul tau pe care ii respecti) sa te intrebe, ce ai facut omule aici si aici, uite in ce hal esti, nu o sa poti sa zici ca nu ai fost avertizat sa nu te duci in groapa, pentru ca ai fost. si nu odata, ci de mai multe ori. si nu doar de un om, ci de mai multi. adu-ti aminte in acel moment ca au fost voci in jurul tau care sa iti zica: "alo, vezi ca nu e bine incotro o apuci si ca gura bate curul, prietene", doar ca tu nu ai tinut cont de ele, n-ai avut urechi de auzit, pentru ca tu nu suporti sa iti zica nimeni nimic. si as vrea sa iti dai seama tot in acel moment ca esti singurul vinovat de situatia in care ai ajuns, ca esti in acel moment inconjurat doar de false prietenii, si sa incetezi de a mai da vina pe altii: ca sistemul, ca oamenii, ca romania, ca romanii, ca tiganii, ca oamenii cei rai samd. nu, nu ei sunt de vina, ci TU. pentru ca tu STIAI. iar daca nu stiai, ti s-a zis. dar n-a contat. asa ca ssshhtt. si, un secret: Il cauti pe Dumnezeu? afla ca el vine la tine tot prin oameni. doar ca tu trebuie sa iti dai seama prin care oameni vine Binele si prin care oameni vine Raul, de-asta viata e o lupta.

acuma, pentru cei care nu inteleg nimic din ce au citit, daca au citit (sa nu uitam tldr :P ):

da, indivizii care m-au determinat sa devin nesimtit/a sunt in mare parte artisti/vedete/oameni de atitudine, in general persoane care au un microfon in fata gurii destul de des. si uneori abuzeaza de el, uitand ca de fapt au o responsabilitate mare de dus in fata celor care vin si isi transmit mesajele - adica eu si voi, in cazul incare voi sunteti "consumatori" de artisti/formatori de opinie romani, caci despre asta este vorba. drept pentru care, noi astia care platim albumele si dam bani pe bilete la concert sau care ne pierdem timpul sa ascultam ce au ei de zis, avem tot dreptul sa ne dam cu parerea despre "spectacolele" in care se dau acesti oameni. iar noi, astia care am si facut armata impreuna cu ei, ne permitem sa le zicem si chestii mai personale ba chiar sa le dam un pumn in gura, barbateste cand se intrece chiar orice fel de masura (uneori functioneaza brici metoda asta). dar cand ne adresam unii altora parerile trebuie sa respectam niste conditii: bun simtul elementar, obiectivitatea si argumentarea logica. eu am incercat sa fac asta in decursul mai multor ani cu o signifianta parte din artistii romani, mai ales ca "statutul privilegiat" pe care l-am avut in anumite momente, de apropiat/prieten/amic/producator/samd, mi-a permis mereu, vrand-nevrand, sa am un oarecare cuvant de spus in "industria" asta. in acest imens mecanism cultural care scartaie din ce in ce mai tare si mai toata lumea nu intelege de ce. si am in continuare un cuvant de spus, oricum. doar ca pana acum am fost mai cuminte. acum se vede public. alb pe negru.

dar, ziceam ca de azi sunt nesimtit/a. pentru ca altfel nu se poate. doar am promis, iar eu ma tin de promisiuni.

nota: unele posturi care vor aparea pe acest blog de acum incolo vor fi sub forma de povesti/legende/intamplari cu talc REALE, mai vechi sau mai noi, (nu chiar la modul "a fost odata ca niciodata..."), nu voi preciza niciodata identitatea personajelor si nu voi da nici indicatii/amanunte din care sa reiasa despre ce "personaje" este vorba. pentru ca ce incerc eu sa fac este sa "operez" la nivel de principii.

sa fie clar, inca o data: nu mi-am propus sa denigrez pe nimeni! asta poate sa faca orice prost. ci poate doar, in cel mai rau caz, sa ii spun lui pinocchio ca i-a crescut nasul cam lung si cam prea sus si ca e mai castigat daca alege el singur sa fie un baietel real decat o papusa defecta. mi-am propus doar sa imi dau cu parerea, fara teama si fara cenzura, despre orice subiect imi atrage atentia atat in sens pozitiv cat si in sens negativ. si promit ca o sa imi dau cu parerea in mod "profesionist", adica obiectiv.

ziceam ca am ales aceasta metoda, cu blogul, pentru ca deja mi s-a pus mana la gura sub mai multe forme de prea multe ori. si nu mai suport. nu mai pot sa respir. am observat ca de ceva vreme ma invart intr-o lume impanzita tot mai mult de atotstiutori, profeti, lingusitori, ipocriti (toti acestia in ralitate fiind niste inculti dornici sa ajunga pe culmile succesului si vedetismului) si ca nimeni pe nicaieri nu prea mai suporta sa ii fie spus adevarul verde in fata, sau sa fie criticat, sau luat la intrebari, practic nimeni nu mai vrea sa dea socoteala pentru nimic. toti sunt perfecti. Doamne fereste!!!!

Romania este inca o tara care ne permite sa ne exprim liber pe internet. a, btw, eu iubesc Romania. si vreau sa o salvez! stiu deja ca nu sunt singurul om care vrea sa faca asta. mai sunt si altii. si ma bucura nespus aspectul asta. dar mentionez ca o sa le dau peste bot fara drept de apel celor care pretind si ei ca vor sa salveze Romania, sau sa faca lucruri bune, vezi Doamne, "dar nu le iese, nu stiu de ce". maestre, daca nu te pricepi, stai in banca ta, si lasa-i pe altii sa se ocupe de lucruri serioase. intelegi dumneata care e treaba? daca te chinui cam tare si de cam multa vreme si nu iese... ai bunul simt si RENUNTA.

profit deci de ocazia asta, care inca mai exista, cu libertatea de exprimare pe internet, pentru ca incerc sa fac ceva. ceva, nu orice. ce-o iesi la final, ramane de vazut. dar o sa fie bine, oricum. stiu asta cu siguranta inca din momentul in care am luat hotararea sa scriu aceste randuri.

inca o precizare, mai tricky, pentru curiosii care isi rod unghiile: nu exista o singura persoana care va scrie pe acest blog :). doar eu, care scriu azi, am dat startul. ba chiar voi publica si articole ale celor care au si ei ceva de zis si imi trimit pe mail texte pe care eu consider ok. si inca ceva la fel de tricky: nu se vor permite comentarii pe blog.

voi explica si de ce nu se permit commenturi, dar nu acum. pe de o parte as putea spune ca acum e randul meu sa vorbesc si voi sa ssshtt!. dar realitatea e alta. o sa explic intr-un post viitor. promit.



p.s.: ce mai faci?